De mult am vrut să scriu un articol despre "pustie" și.. îmi doresc să exprim pe cât posibil pustiul de care cu toți o sa avem parte, unii mai devreme alții mai tarziu. Iar acum, cred că Domnul îmi pregătește și mie un timp în care să experimentez momentele în care El vrea să mă slefuiască, în "pustie" .
Pustia, în Vechiul Testament ne este prezentată, ca un mijloc de pedepsire pentru poporul Israel, atunci când acesta pacatuia, sau se închina dumnezeilor străini. Din pricina necredintei lor, poporul a mai petrecut incă 40 de ani în pustie, în drumul lor spre Canaan. Atunci Domnul a curățit poporul de toți oamenii care nu credeau pe Dumnezeu pe cuvânt.
Înainte de a intra în slujire, trebuie să treci prin pustie !!!
Moise a stat 40 de ani în pustie, înainte să intre in slujba la care l-a Domnul !
Domnul Isus a stat 40 de zile în pustie, acolo unde a fost ispitit în toate felurile de Satan, înainte de a-și începe lucrarea mântuitoare pentru omenire !
Deci, dragilor, Domnul ne cheamă pe toți la slujire, și doreste ca toți să fim înrolați în lucrarea Sa de vestire a lui Isus Hristos.
Pentru a fi pregătit pentru slujire, trebuie să treci întăi prin pustie. Pustia este momentul în care Dumnezeu te încearca, te zdrobeste poate.. Pustia este momentul în care simți că nimic nu mai merge, simți că totul nu mai are sens.
Pustia este necesară creștinului, este locul unde Dumnezeu șlefuiește caracterul. Pustia poate aduce cele mai dureroase clipe, pustia te poate desparți de persoane dragi, pustia te poate face sa pierzi tot ce ai agonisit până acum.
Dar pustia întodeauna te va aduce mai aproape de Dumnezeu !!
Chiar dacă treci prin pustie în momentul acesta, să știi că Domnul te aduce aici pentru ca El vrea să te șlefuiască, și să mai știi că perioada pe care o petreci în pustie nu durează o veșnicie, ci tot Domnul a pregătit și mijlocul prin care să ieși din ea.
Vreau să te încurajez să spui precum Habacu: "..Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!" Habacuc 3:17-18
Domnul a creat și "pustia" și "locul larg", așa că.. dacă vrei să vezi soarele de după nori, trebuie să aștepți să treacă "pustia" !!
Dumnezeu să vă binecuvânteze !!