joi, 1 octombrie 2009

Aşteptarea





"Aşteptarea celor neprihăniţi nu va fi decât bucurie, dar nădejdea celor răi va pieri. Proverbe 10:28"


Aşteptarea-i o povară
Ce o porţi prin ani mereu,
Tot sperând din nori s-apară
După ploaie-un curcubeu.

Aşteptarea-i gara-n care
Iţi trec anii rând pe rând,
Tot privind în depărtare
S-auzi trenul fluierând -

Impiegatul bate-n furcă
Şi anunţă-n megafon.
Vine trenul, alţi urca,
Tu rămâi tot pe peron.

Şi iţi spui cu resemnare :
"Trenu-acesta l-am pierdut"
Mergi in sala de-aşteptare
Şi o iei de la-nceput

Aşteptarea e amară
Cand ţi-e dorul ne-mplinit;
Dar e foarte necesară
Sufletului mântuit.

E un jug ce-n tinereţe
L-ai purtat şi-l porţi şi azi.
Şi purtându-l cu blandeţe
Tu inveţi să taci, să rabzi.

Aşteptarea, pentru cine
Duce-un trai nelegiut,
Nu va fi decât ruşine,
Căci nădejdea i-a pierit.

Aşteptarea-n curătie
Pentru omul credincios,
Va fi numai bucurie
Şi aduce doar folos.
Aşteptare, aşteptare !
Şcoală greu de absolvit,
Tu dai binecuvântare
Totdeauna, la sfarşit !

Niciun comentariu: