05 Noiembrie 2010 |
1 „O! de ai despica cerurile, şi Te-ai pogorâ, s-ar topi munţii înaintea Ta,
2 ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ţi-ar cunoaşte atunci vrăjmaşii Numele, şi ar tremura neamurile înaintea Ta!
3 Când ai făcut minuni la care nu ne aşteptam, Te-ai pogorât, şi munţii s-au zguduit înaintea Ta,
4 cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se, şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu în afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El.
5 Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale, şi îşi aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mâniat, pentru că am păcătuit: vom suferi noi veşnic sau putem fi mântuiţi?
6 Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune Sunt ca o haină mânjită. Toţi Suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.
7 Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească şi să se alipească de Tine: de aceea ne-ai ascuns Faţa Ta, şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre.”
8 Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi Suntem lutul, şi Tu olarul, care ne-ai întocmit: Suntem cu toţii lucrarea mânilor Tale.
9 Nu Te mânia prea mult, Doamne, şi nu-Ţi aduce aminte în veci de nelegiuire! Priveşte, deci, spre noi, căci toţi Suntem poporul Tău.
10 Cetăţile Tale cele sfinte Sunt pustii; Sionul este pustiu, Ierusalimul o pustietate!
11 Casa noastră cea Sfântă şi slăvită, în care părinţii noştri cântau laudele Tale, a ajuns pradă flacărilor, şi tot ce aveam mai scump a fost pustiit.
12 După toate acestea, Te vei opri Tu, Doamne? Vei tăcea Tu oare şi ne vei întrista nespus de mult?”
Ascultați și melodia : http://www.youtube.com/watch?v=tJI9_ARUrfE
4 comentarii:
Frumos blog... tine-o tot asa
multumesc, multumesc ! :-)
domnul cu tine in continuare si in tot cea ce vrei sa faci...sei molto bravo!!!
Amin, amin ! multumesc :-)
Trimiteți un comentariu